Solomon Ioan - despre Intentie si Vindecare

Porneste sonorul

  • Despre intentie si vindecare.

    Intentie,creatie,manifestare in energia 2011 - mesaj pentru Lucratorii cu Lumina.

    Pentru a asculta mesajul original transmis de Kryon prin Lee Carroll in lb.engleza, click aici.

    Iata si cateva idei principale (in traducerea/interpretarea mea):
    "Pentru a putea manifesta lumea pe care o doriti , tineti cont de urmatorii pasi:

    • 1. INTENTIA - adevarata intentie trebuie sa aiba puritatea si intensitatea unei hotarari ce nu mai poate fi luata inapoi , si trebuie ancorata in timpul prezent.

      Multi dintre oameni considera ca intentia este ceea ce vor sa faca la un moment dat - 'intentionez sa ma duc la piata, sa fac cumparaturi' - dar in orice clipa se pot 'razgandi' si pot 'intentiona' cu totul altceva.
      Nu la acest gen de intentie ma refer. Imaginati-va ca sunteti pe marginea unei trambuline, si ca intentionati sa sariti in apa. Ei bine, in aceasta intentie, odata facut pasul in aer, nu mai este cale de intoarcere - gravitatia isi va juca rolul sau, si va veti trezi in apa in cateva clipe.
      Aceasta reprezinta intentia pura. Nu aceea contemplativa, pe care in orice clipa o puteti schimba. Ci aceea care odata lansata, va da nastere unui proces ce va produce cu adevarat o schimbare, la fel de previzibila ca si certitudinea ca odata ce ne-am aruncat de pe trambulina, vom ajunge in apa.

      Intentia pura actioneaza ca o cheie ce lanseaza un proces pe care nu il mai controlam. Atunci cand mancam, noi nu suntem responsabili decat cu procurarea si mestecarea mancarii. Insa digestia ca si proces se petrece apoi in mod natural, fara ca noi sa o mai controlam in vreun fel.

      2. Este esentiala deci RENUNTAREA LA CONTROL.

      Exemplu de verbalizare a unei intentii pentru schimbare - (vindecarea corpului fizic, relatii, rezolvari ale diferitelor blocaje)

      IUBITA STRUCTURA CELULARA ORIGINARA.
      IUBITE CREATOR DINAUNTRUL MEU, PRIN INTENTIE PURA DORESC SA MA SCHIMB, SI VOI ACCEPTA FORTA CARE VA TRANSFORMA ACEASTA INTENTIE A MEA IN MANIFESTARE.
      SI ORIUNDE M-AR DUCE, MA VOI BUCURA, PENTRU CA STIU CA VA FI CEL MAI BINE SI MAI CORECT PENTRU MINE.
      SI DACA MA VA DUCE IN LOCURI CARE PENTRU MOMENT VOR PAREA INTUNECOASE, VOI INCERCA SA INTELEG.
      SAU DACA ACEASTA INTENTIE IMI VA SCHIMBA NIVELUL VIBRATIEI, STIU CA VA FI POATE O PERIOADA DE DISCONFORT, DAR VOI INCERCA SA INTELEG.
      SI VOI MERGE INAINTE ASTEPTAND SOLUTII.
      SI AVAND INCREDERE CA SCHIMBAREA SE PETRECE - SI VOI SARBATORI ACEASTA, IN FIECARE MOMENT AL ZILEI.

      Cand lansezi prin intentie pura permisiunea pentru ca structura ta celulara sa se schimbe, aceasta da nastere la un proces numit si 'fizica inteligenta'. Asadar, nu incepeti acest proces daca nu sunteti siguri ca vreti sa vedeti acea schimbare.
      Pentru ca in constiinta umana nu exista un buton de 'stergere'.
      Odata procesul inceput, nu mai poate fi sters, el este ireversibil.
      Poate fi ulterior transformat, insa nu poate fi sters.


    • 3. Aveti INCREDERE.

    • Oamenii au un 'sistem de suport', energetic, invizibil, asemanator unui ecosistem pentru plante - asemeni vlastarilor ce cresc in padure - fragili, plapanzi, si totusi padurea ii sustine.
      Un copac care incepe sa creasca are viata, se petrec procese de fotosinteza, soarele il hraneste, el 'simte' pamantul in care isi infige radacinile si care-i ofera substantele nutritive,ploaia, insectele, si incet incet, tot acest sistem minunat il sustine pentru ca intr-o zi sa devina un copac viguros.

      Pentru oameni, dupa lansarea intentiei, acel proces, acel sistem de sustinere, incepe sa functioneze si asta se intampla prin evenimente sincronice -in ciuda tuturor probabilitatilor, intalnesti persoanele potrivite si impreuna va rezolvati problemele , ajungi in anumite locuri sau te gasesti in situatii care duc toate la acea rezolvare, acea schimbare, acea manifestare a realitatii pe care ti-ai dorit-o.

      Dar pentru ca sistemul sa functioneze, si toate elementele sa se sincronizeze , trebuie sa RENUNTATI LA FRICA.
      Frica este cea care face ca totul sa se blocheze - copacul din padure nu se intreaba ' si daca soarele nu va fi lumina destul de puternic', si daca ploaia nu va cadea la timp, si daca vantul imi va smulge radacinile...etc'. Tot astfel, nici voi sa nu va intrebati: ' Si daca nu functioneaza? Si daca nu se va intampla tot ce mi-am dorit? Si daca nu o sa ajung la timp, si daca nu o sa am bani sa imi platesc datoriile..etc'.

      Aveti deci INCREDERE in acest sistem de sustinere. Este ceea ce apare in scrierile voastre sacre , ceea ce Iisus a numit Credinta, cu care puteti muta muntii. Totul este simbolic, dar adevarat!

      Cum se intampla? Este nevoie ca noi sa intelegem cum functioneaza? Nu neaparat. Gravitatia functioneaza chiar daca nu o vedem. Campurile electro-magnetice exista chiar daca nu le vedem. Tot astfel campurile voastre cuantice, cel al constiintei umane, cel al Pamantului, sunt conectate la campul cosmic care este interdimensional, si din acest motiv este adevarata expresia ' cand iti doresti ceva, intreg universul se pune in miscare pentru ca tu sa primesti ceea ce ti-ai dorit'.
      Sunteti conectati intre voi, sunteti conectati cu Pamantul, si sunteti conectati cu Universul. Asemeni copacului din padure, faceti parte dintr-un 'ecosistem' - nu sunteti singuri!

    • 4. Incepand cu acest an (2011), toate schimbarile vin mult mai usor.

    • Sunteti sustinuti acum, in moduri in care nu ati fost sustinuti niciodata.
      Tot ceea ce ati vrut sa faceti acum cinci, zece, douazeci de ani, si nu ati reusit, INCERCATI DIN NOU.
      Veti vedea ca schimbarile acum vor fi posibile!
      Si asta pentru ca sistemul de-abia acum incepe sa functioneze perceptibil pentru voi. De-abia acum ati activat toate 'rotitzele' si angrenajele acestui proces, menit sa va ajute in dezvoltarea si evolutia voastra viitoare.
      Sistemul de manifestare a functionat si in trecut, insa mult mai greoi.
      Sunteti mult mai bine pregatiti acum sa il folositi. Si aceia dintre voi care au venit cu misiunea de a planta semintele schimbarii, nu se tem sa foloseasca acest sistem, cu intentie pura si pozitiva, caci cu adevarat sunteti cei pe care i-ati asteptat."

      Vindecarea cu Lumina

      Cu totii avem capacitatea de a primi si transfera energie/caldura/Lumina prin palme, atat noua insine, cat si celorlalti. Este o abilitate cu care ne nastem, la fel cum ne nastem cu intuitie. Primul instinct atunci cand ne-am lovit este sa punem mana acolo unde doare. V-ati intrebat de unde vine acest impuls?

      In fiecare palma avem un 'portal' energetic (activ sau nu) prin care putem transfera, constient, sau inconstient, energia necesara vindecarii. Si cand spun vindecare nu ma refer doar la corpul fizic, ci si la cel emotional si toate celelalte 'corpuri' ce compun fiinta noastra (mental, spiritual, cauzal, etc.) care sunt interconectate.
      Astfel, vindecarea cu Lumina nu presupune doar 'repararea' unui tesut, caci nu doar boala este vindecata, ci fiinta umana in totalitatea ei. Este extrem de important acest amanunt, pentru ca majoritatea bolilor au o cauza spirituala.

      Unii oameni se nasc cu aceste capacitati deja dezvoltate, in functie de misiunea lor spirituala, pentru altii este nevoie de parcurgerea unor etape de invatare pentru a-si activa acest potential, in timp ce pentru multi ele raman inchise, fie din lipsa credintei, fie din diferite convingeri, fie din motive karmice.

      Dincolo de diferitele tehnici ce pot fi invatate (vezi pagina Terapii Alternative), consider ca mult mai importante sunt cateva principii-cheie, fara de care vindecarea nu poate avea loc.

      Iubirea pentru aproapele nostru este prima cheie.
      Nu este vorba despre dragostea tipica relatiilor de sex opus, ci despre iubirea divina, altruista, pura, dezinteresata, izvorata din empatie, pentru orice fiinta umana ce are nevoie de ajutor. Din acest punct de vedere, transferul de Lumina se poate asemana cu o transfuzie de sange - iubirea fiind echivalentul grupei sanguine 0 -donatorul universal.

      A doua cheie este Liberul Arbitru (dorinta sincera de a oferi si primi acest dar)
      Nici o vindecare nu poate avea loc fara acordul tuturor celor implicati. Nici nu se poate oferi nici nu se poate primi cu forta.

      A treia cheie este Credinta
      Increderea ca vindecarea este posibila, si transmisa prin harul/Lumina lui Dumnezeu, Atoatecreatorul, Sursa vietii. Este ceea ce Iisus a incercat sa ne invete prin toate parabolele Sale - "Daca ati avea Credinta cat un bob de mustar, ati putea misca muntii din loc".

      Credinta presupune intentie, renuntarea la ego si control (atat din partea terapeutului cat si din partea celui ce primeste tratamentul), renuntarea la frica si idei preconcepute, si nu in ultimul rand, presupune rabdare - a avea rabdare pentru ca Universul sa isi puna in miscare intregul angrenaj, pentru ca semintele sa se transforme in pomul ce da roade, pentru ca trenul sa ajunga la destinatie, pentru ca evolutia sa isi urmeze cursul.

      Credinta este de asemenea strans legata de acceptarea Schimbarii.
      De cele mai multe ori Lumina activeaza in viata celui ce o invoca, schimbari in toate aspectele vietii sale.
      Este modul in care lucreaza Esenta Divina (Duhul Sfant).

      Pentru ca vindecarea nu presupune doar insanatosirea corpului, ci in primul rand insanatosirea mintii si a spiritului
      - este un intreg proces care se va declansa daca o doriti cu adevarat, si nu e nevoie sa stiti cum functioneaza (vezi expresia "Misterioase sunt Caile Domnului").
      Trebuie doar sa aveti incredere ca schimbarile ce se declanseaza sunt determinate de procesul vindecarii cu Lumina, si ca rezultatul este intotdeauna spre binele vostru.

      Daca nu sunteti dispusi sa faceti schimbari in modul de gandire si stilul de viata, foarte probabil ca vindecarea va fi blocata de propriile voastre credinte si limitari, tot astfel precum ploaia nu il atinge pe cel ce a deschis o umbrela, sau lumina soarelui nu poate intra in casa celui ce a tras jaluzelele.
      Nu este 'vina' Luminii, ci o consecinta fireasca a acelor blocaje.

      A patra cheie este Contractul spiritual/karmic.
      Exista si cazuri in care, chiar daca primele trei chei au fost activate, totusi vindecarea nu are loc.
      Aceasta se datoreaza contractului spiritual. Suferinta fiind cea mai rapida cale de evolutie, ea poate fi un rau necesar pentru ca un om sa se 'trezeasca' sau sa invete anumite lectii spirituale, pe care si-a propus sa le parcurga in aceasta viata.
      Atunci cand lectiile vor fi invatate, totul se va 'debloca'.

      Este o greseala sa vedem destinul ca pe ceva 'implacabil' sau 'fatalist'. Dumnezeu este Iubire - poate ca nu intelegem mereu misterul vietii, dar totul are un motiv, si orice problema are o rezolvare.

      Atunci cand toate aceste chei sunt activate, Lumina poate circula (direct sau indirect) spre noi cu efecte miraculoase.

      De luat aminte:

      1) Religia celui care transfera Lumina, tehnicile pe care le urmeaza, varsta, sexul, experienta, stilul de viata, nu au nici o importanta, daca toate cheile de mai sus pot fi activate.

      Un copil de cinci ani poate aduce mai multa vindecare prin puritatea intentiilor lui, decat o suta de preoti, doctori, bioenergoterapeuti, samani, initiati in reiki, etc.
      O simpla atingere este suficienta. O strangere de mana, o imbratisare, o binecuvantare pe frunte. Daca exista Iubire, Liber Arbitru, Credinta si nu contravine Contractului spiritual, atunci totul este posibil.

      2)Vindecarea autentica nu poate fi obtinuta prin magie neagra, practici oculte, invocari ale energiilor intunecate si entitatilor ce au ales sa traiasca in absenta Iubirii, deci nu va temeti ca sunteti 'pacaliti de diavol', am auzit aceste temeri de prea multe ori si trebuie sa va atrag atentia ca aceasta este o mentalitate medievala si limitatoare!
      Nu va mai puneti bariere in numele religiei. Nu uitati ca dogmele si doctrinele sunt create pana la urma tot de oameni.
      Toate scrierile religioase ale umanitatii si cele mai sacre texte au suferit modificari de-a lungul secolelor.
      Cine poate garanta ca esenta acelor scrieri s-a pastrat intacta?

    • Singurul adevar pe care va puteti baza este ceea ce va spune inima.
      Priviti potentialul uman la adevarata sa valoare - suntem creatie divina, parte din Dumnezeu, deci avem un potential nelimitat! Vi s-a dat Liber Arbitru- folositi-l! Liberul Arbitru inseamna mai mult decat alb sau negru, bine sau rau. Sunt infinite nuante pe care le puteti experimenta, pentru a va dezvolta, si de asta sunteti aici. Nu cred ca Dumnezeu ne vrea ignoranti, suferinzi, tematori. Noi am ales aceste limitari.

      3) Incercati sa va pastrati mintea deschisa.
      Luati ceea ce este bun din practicile religioase, din credintele in care ati crescut. Nu absolutizati, nici intr-o directie, nici in cealalta.
      Intoleranta fata de alte 'variante' ale dezvoltarii spirituale, indoctrinarea, frica de diavol, arderea pe rug a celor care indraznesc sa gandeasca diferit, toate astea va vor trage in jos, in loc sa va ridice spre un nou nivel de constiinta.

      4)Asa cum in orice padure exista si uscaturi, exista si persoane care se promoveaza ca vindecatori doar pentru profit sau faima,si care nu au inteles ca acesta este un dar divin ce trebuie dat mai departe din iubire ,nu din interes. De acestia e mai bine sa va feriti.

      Este firesc sa rasplatim pe oricine isi dedica timpul si energia pentru a ne ajuta. Asa cum fiecare doctor sau profesor sau maestru este rasplatit pentru eforturile si munca depuse.
      Este corect si frumos sa daruim ceva in schimb, dupa posibilitati, ca forma de respect si recunostinta. Ma refer la notiunea de 'ofranda', asa cum apare in traditiile orientale. Dar de aici si pana la adevarate 'tarife' si 'taxe' astronomice care sunt practicate in ziua de azi peste tot in lume, e cale lunga.

      Insa nu fiti ingrijorati: pe cei 'autentici', ii veti 'simti', asa cum fata de 'profitori' veti simti instinctiv o repulsie.
      Luati-va in primul rand dupa ce va spune inima.

      De asemenea puteti spune o rugaciune pentru ca sa ajungeti doar daca este spre binele vostru cel mai inalt: "Doamne, daca este spre binele meu sa ajung in acel loc, la acel om/vindecator/maestru, etc, fie ca pasii mei sa fie calauziti de Lumina Ta, si totul sa se intample usor si fara piedici. Daca nu este cel mai bine pentru mine sa am aceasta experienta, ceva sa se intample si sa nu ajung, sau sa fiu pus in garda , fie prin intuitie fie prin semnele Tale."

      5) Nu exista coincidente.
      Nimic nu este intamplator. Daca vi se intampla sa va imbolnaviti, exista intotdeauna un motiv. De cele mai multe ori ne-o facem cu mana noastra, pentru ca ne 'otravim' atat la propriu cat si la figurat ,nu doar cu ceea ce inghitim, dar cu ganduri, cuvinte si fapte. Daca ati inceput sa cautati raspunsuri, vindecari miraculoase, si totusi ele nu se intampla,exista un motiv. Nu invinuiti pe nimeni, nici pe voi, nici pe cel care incearca sa va ajute, nici pe Dumnezeu. Nu va pierdeti credinta si speranta, nu va pierdeti in amaraciune ci incercati sa mergeti mai departe, si sa intelegeti misterul vietii.

      Tot binele din lume va doresc si fie ca raspunsurile sa fie primite acolo unde este nevoie de ele.

      Andreea

    • (articol preluat de pe sita-ul Andreei Mocan – voceainimii.blogspot.ro)